DIY Cocktails – Partea 2

Mojito

În prima parte DIY Cocktails – Partea 1 am descris câteva cocktailuri care pot fi făcute cu băutura rămasă de la nuntă, bătura rămasă pe sală: cocktailuri cu whiskey, cocktailuri cu coniac, cocktailuri cu Bailey’s etc.

De data asta însă mi-am propus să trecem la lucruri mai serioase și să condimentăm puțin băuturile. Cocktailurile rezultate vor fi colorate, apetisante, cu gusturi exotice, perfecte pentru orice moment – căci vom face atât cocktailuri cu alcool cât și cocktailuri non-alcoolice, cocktailuri dulci, cocktailuri acrișoare, cocktailuri în toate formele că doar e vară și e momentul să ne distrăm!

Ready?

Pasul I: Binențeles! Dă drumul la muzică! Unde ai mai văzut bar fără muzică?

Pasul II: Ia o masă doar pentru tine. Pregătește-ți toate sticlele cu alcool într-o parte, sucurile în cealaltă parte, pahare și gheață pe mijloc.

Pasul III: Don’t keep calm & make great cocktails!

*  Vezi AICI ustensilele de care ai nevoie pentru măsurarea băuturilor și pentru amestecarea lor.

*  Tăierea lime-ului: se ia un lime, se taie în 2 pe mijloc și fiecare jumătate se taie în 4 parți egale, în cruce. O parte de lime astfel rezultată = un squeeze de lime.

Bun! Să trecem la treabă:

1. Blue Lagoon cocktail

Fresh cocktail with vodkaIngrediente necesare: gheață, 40 ml vodcă, 20 ml lichior (sau 10 ml sirop) blue curacao, 20 ml sirop sweet and sour, Sprite, o parte lime

Mod de preparare: Într-un pahar de 220 ml se stoarce un squeeze de lime (o parte), se umple apoi cu gheață, se adaugă vodca, lichiorul sau siropul blue curacao, siropul sweet and sour și restul Sprite. Amestecă-l ușor cu o linguriță, ornează-l cu o felie de lime sau lămâie și servește cu 2 paie. Cheers!

2. White Russian cocktail

Ingrediente necesare: gheață, 40 ml vodcă, 20 ml lichior de cafea, 10 ml lapte gras, 10 ml frișcă lichidă

Mod de preparare: pune în shaker toate ingredientele și dă-i shake shake shake pe ritmul muzicii. Toarnă totul într-un pahar de whiskey de 180 ml, pune deasupra 2-3 boabe de cafea și savurează totul în timp scurt

Hugo cocktail

 

3. Hugo cocktail

Ingrediente necesare: gheață, 30 ml lichior (sau 20 ml sirop) de soc, 100 ml prosecco, mentă, o parte lime, 40 ml apă minerală.

Mod de preparare: într-un pahar mare de vin (220ml) se pun câteva frunze mari de mentă, se stoarce lime-ul peste și se adaugă lichiorul sau siropul de soc. Se amestecă acum toate lăsând astfel menta să-și facă magia în pahar în combinație cu celelalte ingrediente. Se adaugă gheața, prosecco ( sau vin spumant sec/demisec alb) și apoi apa minerală. Se amestecă iar ușurel ca să aduci toate aromele la suprafață, ornează paharul cu cateva frunzulițe de mentă și gata!

 

 

4. Flavoured Mojito cocktail

Ingrediente necesare: gheață, 40 ml rom, 4 parți lime, mentă, 10 ml sirop de grenadine (sau sirop de căpșuni sau de soc), apă minerală.

Mod de preparare: într-un pahar (220ml) se pun câteva frunze mari de mentă , se stoarce lime-ul deasupra și adaugă siropul preferat. Se amestecă bine pentru a favoriza intensificarea aromelor. Se adaugă gheața, romul și apa minerală, apoi se amesteca din nou pentru omogenizarea perfectă a ingredientelor. Se ornează cu mentă și se serveste cu 2 paie colorate.

5. Tequila Sunrise cocktail

Ingrediente: gheață, 40 ml tequila, 120 ml suc de portocale, 10 ml sirop de grenadine

Mod de preparare: un pahar mare de 220 ml se umple cu gheață, pune tequila și peste sucul de portocală (cel mai indicat este sucul de portocală fără pulpă). Adaugă deasupra siropul, ornează-l cu o felie de portocală, et voilà!

Green Apple6. Green Apple non-alcoolic cocktail

Ingrediente: gheață, suc de mere, o parte lime, 20 ml sweet and sour, 10 ml sirop blue curacao

Prepararea: se ia un pahar mare, se stoarce lime-ul, se pune gheața, siropul blue curacao, sweet and sour și apoi sucul de mere (să nu fie suc de mere verzi!). Se amestecă ușor să se omogenizeze toate aromele, se ornează cu o felie de lime sau de lămâie și se servește.

7. Hawaii non-alcoolic cocktail

Ingrediente: gheață, suc de portocale, suc de piersici, 10 ml sirop de grenadine

Într-un pahar cu gheață se pune jumătate suc de portocale, jumătate suc de piersici și deasupra siropul de grenadine. Simplu dar delicios! Nu uita să pui o felie de portocală înainte de servire.

Și un mic bonus delicios:

  • Pina ColadaPina Colada

Ingrediente: gheață, 40 ml rom, 10 ml sirop de cocos, 80 ml suc de ananas, 10 ml lapte gras, 10 ml frișcă lichidă

Mod de preparare: Se adaugă toate ingredientele într-un shaker, se agită bine de tot și se toarnă totul într-un pahar. Poti orna paharul cu o bucățică dintr-un ananas proaspăt și o frunză de ananas!

Aștept pozele voastre să văd cât de ingenoși ați fost în ornarea paharelor, că de altfel știu că ați făcut cocktailuri delicioase și ați devenit gazdele preferate ale prietenilor voștri!

Să vă răsfățați bine!

 

by Wilhelmina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>